Cei 9 magnifici... de 20+
Astepam cu nerabdare prima iesire a anului pe Harsany din Mai 2014 si deasemenea testarea nadei KRap Baits pe acest lac denumit de cineva intr-un topic de forum, pe buna dreptate , "mirific"
Rezervarea a fost facuta de cateva luni bune si partenerul pentru aceasta iesire de 7 zile a fost Sorin, pentru cunoscuti "Cerbu", un pescar experimentat si "de distanta" alaturi de care pescuesc in majoritatea partidelor anului cu precadera pe lacurile unde este permis numai pescuitul de pe mal.
Pregatirea am facut-o impreuna dar fiecare testand boiliesuri diferite iar pentru nadit am folosit in proportie mai mare mix de seminte fierte si deasemenea boiliesuri de 16 mm iar la carlig am testat boiliesuri de diametre diferite cu aroma de squid si gama de boilies condimentat -picant iar Cerbu optind pentru o reteta pe baza de belachan.
Pentru cei care cunosc acest lac , standul rezervat a fost 4, eu urmind sa pescuesc in partea stanga a locului de pescuit, fiecare cu cate 3 lansete. Prima zi a trecut in mare parte cu instalatul acareturilor specifice, sondarea si balizarea zonei de pescuit , eu optand pentru o zona undeva in 110-120m iar Sorin a balizat la o distanta de 140-150m, dupa cum am spus fiind un lansator mai bun decat mine ceea ce pe Harsany este un avantaj semnificativ.Am facut nadirea de seara, am lansat lansetele si am hotarit sa ne odihnim si sa incepem in forta a doua zi pescuitul propriu zis. Asa s-a si intamplat , nici un crap nu ne-a deranjat in acea noapte reusind sa ne incarcam bateriile dupa drumul si agitatia instalarii. Respectind programul am efectuat nadirea de dimineata si dupa micul dejun prima plecare o are Cerbu cu primul crap de 20+ al partidei un peste care a cantarit 22kg , asta da inceput de partida , dar nici unul dintre noi nu ne-am fi putut imagina ce va urma, pozele de rigoare si pestele este inapoi in habitatul lui. Ziua a trecut cu cateva prezentari la lansetele lui Sorin iar la mine inca nimic, odata cu apropierea serii Cerbu reuseste capturarea celui de-al doilea crap 20+ cantarind 20,5 kg iar nu mult dupa eliberarea lui am si eu prima trasatura si la carlig fiind noul record personal si cel mai mare crap comun prins pana acuma de 23kg, o prima zi extraordinara si peste asteptarile noastre pe care o sarbatorim ciocnind un pahar de palinca iar dupa masa de seara sau mai bine zis noapte ne retragem in corturi. Toate noptile au fost parca trase la xerox , nici un deranj din partea crapilor , marea majoritate a trasaturilor fiind dupa programul de nadit pana pe la 22 si dimineata de la rasaritul soarelui pana in jurul orei 10.
A doua zi a mai adus inca doi crapi 20+ pentru Sorin de 21,5 kg si 23kg eu reusind sa capturez numai crapi intre 10 si 15kg , scorul fiind de 4-1 pentru el , eu fiind totusi multumit ca mi-am doborit recordul personal . Miercuri dimineata am fost trezit de Cerbu care imi solicita ajutorul din apa fiind in drill cu inca un crap care s-a dovedit a fi de 20,5kg si in timp ce vroiam sa facem poze, pleaca alta lanseta de pe rodpodul lui , si acest crap sarit de 20, mai exact 23,5 ...incredibil , ziua deabea incepuse. Reusim cu greu sa ne revenim si nerabdatori sa vedem ce prezentari vom avea dupa nadirea de seara, cand reusesc si eu sa punctez cu inca un 20+ de 22kg. Joi si vineri au fost zile mai linistite si poate si automultumirea si-a spus cuvantul nereusind sa mai capturam crapi mai mari de 20kg pana sambata seara cand Sorin incheie seria crapilor cu un crap de 21,7 kg.
A fost o partida incredibila , chiar daca nu am fost in rolul principal fiind devansat atat la calitate cat si la cantitate dar cu siguranta o experienta si o partida greu de egalat cu 9 crapi trecuti de 20kg pe o locatie intradevar mirifica unde o sa revenim pentru inca 2 partide in 2014.
Multumim Harsany!
Pentru mai multe poze CLICK AICI